În secolul al II-lea d.Hr., pe teritoriul Daciei romane, societatea era marcată de o diversitate de credințe și practici religioase, inclusiv în ceea ce privește ritualurile funerare. Influențele romane, dacice și elenistice se împleteau, creând un mozaic complex de obiceiuri mortuare, reflectând atât credința într-o viață de apoi, cât și dorința de a onora memoria celor decedați.
Ritualuri funerare și credințe în viața de apoi
În Dacia romană, moartea era privită ca o trecere către o altă lume, iar ritualurile funerare aveau menirea de a asigura o călătorie lină și o existență confortabilă în viața de apoi. Incinerarea și înhumarea erau cele două practici funerare principale, fiecare cu propriile sale semnificații și ritualuri asociate.
-
Incinerarea: Această practică era frecvent întâlnită în rândul populației romane și a elitelor dacice romanizate. Trupul defunctului era așezat pe un rug funerar, alături de obiecte personale și ofrande, și apoi incinerat. Cenușa rezultată era colectată într-o urnă funerară, adesea decorată cu scene mitologice sau cu inscripții care indicau numele și statutul social al defunctului. Urnele erau depuse în morminte individuale sau în columbarii (nișe funerare), amplasate în necropole sau în apropierea așezărilor.
-
Înhumarea: Această practică era mai răspândită în rândul populației dacice și a celor cu origini mai modeste. Trupul defunctului era spălat, îmbrăcat în haine curate și așezat într-un sicriu de lemn sau într-un mormânt săpat în pământ. Alături de defunct erau depuse ofrande alimentare, băuturi, obiecte personale și unelte, menite să-l însoțească în călătoria sa către lumea de dincolo. Mormintele erau adesea marcate cu pietre funerare sau tumuli, iar în unele cazuri, erau construite monumente funerare mai elaborate.
Credințe religioase și zeități asociate morții
În Dacia romană, credințele religioase erau diverse și includeau elemente romane, dacice și elenistice. Zeități precum Dis Pater (zeul roman al lumii subterane), Pluto (echivalentul grec al lui Dis Pater), Bendis (zeița traco-dacă a lunii și a vânătorii), Gebeleizis (zeul dacic al fulgerului și al cerului) și altele erau invocate în cadrul ritualurilor funerare.
Aceste zeități erau asociate cu moartea și lumea de dincolo, iar credincioșii le aduceau ofrande și rugăciuni pentru a asigura protecția și bunăstarea celor decedați în viața de apoi.
Viața de apoi și lumea subterană
Credința într-o viață de apoi era puternic înrădăcinată în societatea dacică romană. Lumea subterană, condusă de Dis Pater sau Pluto, era văzută ca un tărâm al umbrelor, unde sufletele celor decedați își continuau existența. Această credință a generat o serie de ritualuri și practici menite să asigure o trecere lină și o viață confortabilă în lumea de dincolo.
Știați că…?
- În Dacia romană, se credea că sufletele celor decedați puteau reveni în lumea celor vii sub formă de strigoi sau moroi, dacă nu erau respectate anumite ritualuri funerare?
- Unele morminte dacice conțineau oglinzi, despre care se credea că pot reflecta sufletul defunctului și îl pot ajuta să-și găsească drumul în lumea de dincolo?
- În unele regiuni ale Daciei, se practica sacrificiul ritualic de animale, iar sângele acestora era vărsat peste mormântul defunctului pentru a-i asigura protecția în viața de apoi?
- În unele cazuri, în mormintele dacice erau depuse monede, menite să plătească „taxa de trecere” către lumea subterană?
- În unele necropole romane din Dacia, au fost descoperite morminte cu inscripții în limba greacă, indicând prezența unei comunități elenistice în regiune?
- În unele morminte dacice, au fost descoperite obiecte de podoabă și bijuterii realizate din aur și argint, indicând statutul social ridicat al defunctului?
- În unele regiuni ale Daciei, se practica incinerarea ritualică a armelor și a altor obiecte personale ale războinicilor decedați, pentru a-i însoți în lumea de dincolo?
